Top 15 recorduri mondiale atinse in Emiratele Arabe Unite

Top 15 recorduri mondiale atinse in Emiratele Arabe Unite

septembrie 18, 2022

Un loc magic al superlativelor, al luxului si al atractiilor inedite, Emiratele Arabe Unite sunt o destinatie carora le place sa impresioneze si sa redefineasca standardele opulentei! Motivate de dorinta de a oferi tot ceea ce este mai bun, Emiratele Arabe Unite au reusit in ultimii ani sa doboare record dupa record, si sa se pozitioneze mult in viitor deasupra altor tari.

Putine lucruri locuitorii Dubaiului iubesc mai mult, decat a stabili un nou record mondial. De fapt, in Emiratele Arabe Unite sunt stabilite atat de multe recorduri mondiale si cu asa mare viteza, incat si-au angajat un judecator Guinness World Records, cu norma intreaga, care sa se ocupe constant de volumul interminabil de munca. 

A-Listers Travel a pregatit pentru tine un top 15 cu recordurile din Dubai si din Emiratele Arabe Unite intrate in Guinness World Records. Vom incepe cu recordul pentru cea mai inalta cladire din lume!

1. Cea mai inalta cladire din lume

Burj Khalifa din Dubai este mai inalta structura creata vreodata de om! Aflata la o altitudine incredibila de 828 m, Burj Khalifa detine urmatoarele recorduri: cea mai inalta structura de sine statatoare din lume, cladirea cu cel mai mare numar de etaje din lume (163 etaje), cea mai inalta punte de observatie in aer liber din lume, cel mai inalt restaurant din lume (At.Mosphere – 441,3 m), cel mai inalt salon din lume (585m) si cel mai inalt lift din lume.

2. Cea mai inalta piscina infinity din lume

In noul turn dublu spectaculos, semnat Address Beach Resort, este situata cea mai inalta piscina infinity din lume! Piscina infinity, adults only, aflata la o inaltime de 294 de metri, la etajul 77 si avand 94 de metri lungime, este una dintre atractiile de vis ale Dubaiului, de unde vei putea admira panorama uluitoare a orasului. 

3. Cea mai mare fantana arteziana muzicala din lume

Situata in Palm Jumeirah, The Palm Fountain masoara peste 1.300 de metri patrati, are peste 3.000 de becuri cu LED, iar jetul de apa atinge o inaltime de 105 metri.

4. Cea mai adanca piscina din lume

Un real paradis pentru turistii care doresc sa experimenteze senzatii tari, Deep Dive Dubai are 60 de metri adancime, este dotat cu 14 milioane de litri de apa, include un oras scufundat – ideal pentru explorare si detine recordul pentru cea mai adanca piscina din lume! 

5. Cel mai mare mall din lume

Cu o suprafata de 548.127 mp, cu peste 1.200 de magazine, 200 de restaurante si baruri, 14.000 de locuri de parcare, un patinoar de dimensiuni incredibile si un acvariu uluitor dotat cu unul dintre cele mai mari bazine din lume, Dubai Mall este anual vizitat de zeci de milioane de turisti din toata lumea!

6. Cel mai inclinat turn din lume

Rival Turnului inclinat din Pisa, Turnul Capital Gate din Abu Dhabi are o inaltime de 160 de metri si este inclinat artificial cu 18 grade spre vest, ceea il transforma degajat in cel mai inclinat turn din lume! Neaparat de vizitat!

7. Cel mai mare covor tesut manual din lume

Cel mai mare covor tesut manual din lume se gaseste pe podeaua salii principale de rugaciune a Marii Moschei Sheikh Zayed din Abu Dhabi. Are o suprafata uimitoare de 5.630 m², a fost prelucrat de 1200 de tesatori, include 2,2 miliarde de noduri legate manual si cantareste peste 12 tone.

8. Cea mai lunga tiroliana din lume

In nordul emiratului Ras Al Khaimah vei gasi cel mai inalt varf din Emiratele Arabe Unite, care gazduieste cea mai lunga tiroliana din lume! Are o lungime de 2.831,88 m, este inregistrata in cartea recordurilor si reprezinta activitatea preferata a turistilor care viziteaza Ras Al Khaimah.

9. Cel mai mare parc tematic de interior din lume

Warner Bros World Abu Dhabi de pe insula Yas Abu Dhabi este un parc tematic de interior dotat cu 29 de atractii care afiseaza eroii si raufacatori din benzile desenate DC pana la Cartoon Junction, Looney Toon Favorites si Flinstones.

Cu o suprafata de 153.290 m², WB World Abu Dhabi detine, in prezent, recordul mondial pentru cel mai mare parc tematic de interior din lume!  

10. Cel mai mare candelabru din lume

In uimitorul palat prezidential Qasr Al Watan, deschis publicului in 2019 si situat in Abu Dhab, vei gasi cel mai mare candelabru din lume, cantarind 12 tone, avand 350.000 de bucati de cristal si de 30.000 de lumini separate.

11. Cel mai mare inel de aur din lume

Najmat Taiba (Steaua lui Taiba) este cel mai mare inel de aur din lume! Acesta cantareste 64 de kilograme, are 21 de carate, peste 5 kg de diamante si 615 cristale Swarovski. A fost faurit de 55 de aurari si este estimat la 3 milioane de dolari americani.

12. Cea mai mare gradina de flori din lume

Pare ciudat sa auzi de o gradina de flori intr-o tara cu mult desert, dar, desi este greu de crezut, Dubai Miracle Garden, cunoscuta sub numele de Dubailand, gazduieste 150.000 de flori colorate si frumos mirositoare. 

Gradina, care este deschisa publicului din noiembrie pana in mai in fiecare an, nu este cea mai mare din lume in termeni de metri patrati, ci recordul se masoara in numarul impresionat de expozitii si flori care au castigat premii la nivel mondial.

13. Cea mai mare rama foto din lume

O minune arhitecturala din parcul Zabeel, Dubai Frame, supranumit si „Cea Mai Mare Rama Foto din Lume”, este o structura de 150 de metri, ce inrameaza privelisti impresionante cu orizontul orasului. 

14. Cel mai lung sistem de metrou fara sofer

Stiai ca metroul din Dubai este complet automatizat? Pista de 52,1 km, combinata cu linia verde de 22,5 km lungime a metroului Dubai, reprezinta cel mai lung sistem de metrou fara sofer din lume, depasind Skytrain-ul din Vancouver.

15. Cel mai inalt hotel din lume

Hotelul Gevora din Dubai detine titlul drept cel mai inalt hotel din lume – depasindu-l pe JW Mariott Marquis cu un metru! Gevora se afla la 356 de metri si detine 528 de camere.

Am putea vorbi la nesfarsit despre recorduri, fiindca Emiratele Arabe Unite nu se opresc din a uimi lumea intreaga. Mai cu seama, Dubai si Abu Dhabi mai detin urmatoarele recorduri: cel mai mare numar de nationalitati intr-un avion, cel mai rapid roller coaster din lume, cel mai mare perete de alpinism interior din lume, cel mai inalt teren de tenis din lume, cea mai mare ceasca de ceai fierbinte din lume si multe altele.

Cele mai potrivite luni pentru a vizita Emiratele Arabe Unite sunt din octombrie pana in aprilie, deoarece temperaturile sunt placute, iar evenimentele si activitatile abunda in voie buna si distractie. Apasa aici pentru o vacanta de vis in capitala luxului si a recordurilor!

 

whatsapp